Publicat pe

Solutii de finantare pentru persoane juridice

solutii de finantare

 Solutii de finantare pentru deschiderea unui business de la zero se gasesc pentru oricine este interesat.  Dacă esti în situația asta, AICI  gasesti așa-numitele credite pentru persoane juridice, cu ajutorul cărora afacerea se va putea dezvolta în continuare, depășind posibilele piedici. Știm că nu e atât de ușor să-ți pui visurile în practică și să începi o afacere, dar poți primi ușor și rapid tot sprijinul pentru a o crește și pentru a atinge succesul dorit.

 Un credit pentru persoane juridice este solutia de finantare cea mai la indemana. Astfel, ai posibilitatea de a-ți susține activitatea existentă, de a-ti extinde afacerea sau de a acoperi nevoile de finanțare ale afacerii tale.

 

Solutii de finantare – Ce este un credit pentru persoane juridice?

Creditul pentru persoane juridice reprezintă o sumă de bani pe care o poți accesa în vederea finanțării afacerii proprii. Acest tip de credit vine în completarea resurselor financiare proprii atunci când acestea sunt insuficiente pentru finalizarea planurilor de investiții inițiale ale firmei.

Un credit pentru persoane juridice este o solutie de finantare si se dovedește a fi foarte folositor în diverse situații prin care poate trece afacerea ta. În primul rând, vei putea utiliza banii obținuți pentru a achita anumite facturi urgente, sau unele salarii restante, pentru care pur și simplu nu mai dispui de lichidități, dar care nici nu mai suportă amânare.

Ce suma poti obtine printr-un credit pentru persoane juridice

Rolul unui credit IMM este a acela de a deveni sursa ta principală de finanțare. De aceea suma maximă care poate fi acordată printr-un credit urgent IMM poate ajunge chiar și la suma de 450.000 de lei, ceea ce înseamnă că îți poate acoperi nevoile rapid și eficient.

Cu un credit pentru persoane juridice vei avea posibilitatea de a susține activitatea existentă, de a extinde afacerea sau de a acoperi nevoile de finanțare.

Solutii de finantare – Cine poate beneficia de un credit?

Orice tip de afacere legală, întreprindere mică și mijlocie poate solicita un credit pentru IMM. Fie că activează în domeniul agriculturii, comerțului sau chiar contabilitate, IT, transport, turism sau HoReCa, poate, de asemenea, solicita un credit pentru afaceri.

Dacă business-ul tău sau planurile tale de dezvoltare au nevoie de finanțare, poți caută cea mai bună soluție de creditare care să răspundă nevoilor tale financiare. Fie că ai planificată investiția într-un sediu nou, fie că vrei să achiziționezi echipamente de producție sau activitatea curentă are un necesar crescut de lichidități, un credit IMM este una dintre cele mai eficiente metode prin care îți poți finanța afacerea și poți asigura creșterea rapidă a acesteia. Acceseaza aceste solutii de finantare!

La ce poţi folosi un credit?

Destinația principala a unui credit IMM este completarea surselor financiare proprii atunci când acestea sunt insuficiente pentru realizarea planurilor de investiții ale firmei.

Ai nevoie de echipamente noi pentru extinderea sau modernizarea activității, de renovare sau de modernizarea spațiului de lucru? Creditele rapide pentru imm pot avea nenumărate destinații, în funcție de nevoile fiecărei afaceri în parte. De exemplu, o finanțare de acest gen o poți folosi pentru stocurile de marfă, pentru a plăti furnizorii, salariile sau pentru a acoperi diverse taxe datorate statului. O altă destinație a banilor poate fi achiziționarea de autovehicule, utilaje sau pentru amenajarea punctului de lucru în sine.

Solutii de finantare – Beneficiile unui credit pentru persoane juridice

Creditul pentru persoane juridice poate fi solicitat în mai multe situații, atât pentru o afacere la început de drum, cât și pentru a rezolva nevoile financiare pe care le are deja o afacere în dezvoltare. În prezent, creditele pentru afaceri sunt o opțiune extrem de avantajoasă pentru că prezintă numeroase beneficii.

Rapiditate. pentru că tot procesul se poate desfășura online, fără a fi nevoie de o vizită la bancă. Răspunsul băncii îl primeșți în cel mai scurt timp, iar banii îi poți primi direct în contul tău.

Minim de documente. pentru aceste credite se solicită un pachet minim de acte care sunt necesare pentru analiza ulterioară. Ba mai mult, completezi online cererea de credit, și vei primi automat pe mail formularul de cerere și documentele în vederea preaprobării.

Rate fixe. beneficiezi de rate fixe pe toată durata creditului, deoarece planificarea financiară este esențială în cazul oricărui tip de afacere. De aceea, un plan de rate fixe reprezintă un avantaj foarte important oferit de creditele pentru persoane juridice.

Plan flexibil de rambursare. pentru că poți alege împreună cu instituția de finanțare un plan de rambursare care ți se potrivește, adaptat specificului activității tale, pe o perioada mai lungă de până la 48 de luni. Cauta aici solutii de finantare inteligente!

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult
Publicat pe

Credite rapide online 2021- De unde luam credite pentru cumparaturi

Credite rapide online 2021

 

Credite rapide online 2021

Piata creditelor online este intr-o continua transfomare. Noile conditii in care se desfasoara activitatile economice, impun ca o necesitate rezolvarea online a oricaror probleme de natura economica, acolo unde este posibil. Mediul online cunoaste in prezent o dezvoltare fara precedent. In consecinta, si piata de credite rapide online 2021 urmeaza fara ezitare acelasi trend. In conitnua expansiune este si piata de  credite online din Romania, care ofera pe acest segment de creditare posibilitati multiple. Vom face in cele ce urmeaza o scurta recapitulare a principalelor firme care ofera credite rapide pe piata din Romania, precum si a principalelor conditii de creditare. Se cuvine a face o scurta precizare – creditele rapide online trebuie accesate doar pe termen scurt, pentru nevoi financiare urgente si doar in situatia in care pot fi rambursate la termen.

creditfix.ro logo 100 – 3000 lei 5 – 62 zile 18 – 70 ani VEZI SITE
credius.ro logo 1000 – 40.000 lei 20– 60 luni 18 ani  VEZI SITE
pana la 4500 lei     3 luni        fara limita  VEZI SITE
 vivacredit.ro logo   100 – 1500 lei      1 – 35 zile       20 ani  VEZI SITE
  200 – 1900 lei   15 – 45 zile       18 ani  VEZI SITE
  200-4000 lei      24 luni        22 ani  VEZI SITE
  pana la 3000 lei     30 zile         19 ani VEZI SITE
vivapersonal.ro logo  100 – 10.000       lei       12 luni         21 ani  VEZI SITE
 500-15.000 lei  44 – 62saptamani        18 ani  VEZI SITE
easycredit.ro logo         7000-900.000         lei    61 zile-60 luni          18 ani VEZI SITE

Credite rapide online 2021 – creditul viva

Condiții generale

Pentru a contracta un credit rapid trebuie să ai:

  • Vârsta peste 20 ani
  • Un venit stabil din salariu, pensie sau PFA
  • Un cont bancar sau un card

Acte necesare – Copii în format electronic după:

  • Cartea de identitate
  • Alte documente care pot dovedi bonitatea ta

Cum funcționează Creditul Viva?

  • Completează formularul online. Durează câteva minute.
  • Împrumutul este aprobat rapid. În 15 minute primești răspunsul și în 2 ore ai banii pe card.
  • Transfer rapid. Transferă-ți bani din contul de client pe card, ori de câte ori ai nevoie. Avantajul e că plătești dobândă doar pentru sumele utilizate.
  • Rambursează. La scadență, plătește înapoi suma pe care ai retras-o plus dobânda acumulată până în acel moment.

Credite rapide online 2021 – credite rapide provident

Condiţii minime de aplicare în vederea obţinerii unuia sau mai multor credite rapide Provident:

✔ persoană cu cetăţenie română care a împlinit vârsta de 18 ani;

✔ venit fix minim de 300 Lei/lună dovedibil, pentru credite rapide Provident Standard (rate săptămânale), sau un venit fix minim de 1.300 Lei/lună dovedibil, pentru credite rapide Provident STAR (rate lunare);

✔ adresă de domiciliu/reşedinţă pe teritoriul României;

✔ număr de telefon valabil.

Credite rapide online 2021 – credit rapid credius

Obtii un Credit rapid fara acte!

Credius face lucrurile simple. Stim ca ai nevoie de bani rapid, si de asta, am simplificat procedurile. Asadar, daca iti doresti un credit rapid fara acte, Credius este locul potrivit pentru tine. Astfel, solicitarea unui credit rapid de bani se poate face doar cu actul de identitate. Noi ne ocupam de restul pentru ca vrem sa beneficiezi de un credit online, care sa aiba toate avantajele unui credit rapid.

Principala facilitate consta in faptul ca trebuie doar sa completezi cererea de credit si sa astepti raspunsul prompt din partea noastra. In cazul in care lipsesc anumite detalii din cererea de credit sau este nevoie de documente suplimentare vei fi contactat de unul din colegii nostri prin telefon sau online, deci poti sta fara griji in ceea ce priveste corectitudinea completarii solicitarii de credit online rapid. Cu Credius, poti sa ai mereu incredere ca vei fi tratat cu maxima prioritate si cel mai inalt profesionalism.

Credite rapide online 2021 – creditfix

CreditFix IFN te ajuta cu un credit rapid online. Nu trebuie sa te deplasezi pana la sediul institutiei, cererea de credit va fi completata on-line, documentele necesare vor fi incarcate in contul de client sau transmise electronic prin e-mail, iar banii ii vei primi in contul de salariu sau pensie. Totul se face simplu si rapid, in cel mai scurt timp posibil.

Credite rapide online 2021 – creditprime

CreditPrime este un nou serviciu online introdus pe piața din România, care îți va schimba total percepția despre creditare. Poți aplica pentru un credit direct pe site-ul nostru, iar procesul va dura doar câteva minute. Imediat după înregistrare, ți se va crea automat un cont personal, din care vei avea acces la oricare dintre serviciile noastre: afli statusul ultimei solicitări de creditare, situația liniei de credit curente, istoricul tuturor creditelor tale anterioare, soldul disponibil, precum și sumele de plată datorate la scadență, și desigur informații despre oferte și promoții. La CreditPrime, te bucuri de cea mai relaxată linie de credit. Alegi exact cât vrei să rambursezi la scadență: fie minimul de plată, fie mai mult. Fără niciun fel de presiune asupra bugetului tău lunar!

Credite rapide online 2021 – imprumutul hora

Pentru a solicita un împrumut ai nevoie doar de un calculator/tabletă/smartphone şi o conexiune la internet. Dacă eşti nou în Hora, alege suma dorită şi perioada împrumutului, iar apoi urmăreşte instrucţiunile din secţiunea “Aplică acum” care te vor ajuta să înţelegi ce informaţii solicităm de la tine precum şi care sunt câmpurile obligatorii pe care trebuie să le completezi. Introdu datele necesare şi aşteaptă confirmarea noastră. Dacă eşti eligibil, noi iţi virăm banii în cont cât ai zice “Hora”! Dacă eşti client existent Hora, tot ce trebuie să faci este să intri în contul tău iar apoi să aplici pentru împrumut.

 Creditul ferratum

Daca ai avea sansa sa-ti realizezi un vis mai vechi, ai profita de acest moment sau ai permite cuiva sa stea in calea ta?

Cand vine vorba de realizarea visurilor noastre, multi oameni afirma ca banii reprezinta cel mai mare obstacol in calea lor. La Ferratum Money, noi credem in stimularea si sustinerea oamenilor de a spune “da” oportunitatilor.

Viata e scurta. Traieste-o din plin!

 Oferta oceancredit

– în 3 pași simpli îți verifici scorul de la Biroul de Credit (nu te afectează în niciun fel)
– primești oferta preaprobată de la noi, îți alegi suma și durata creditului
– treci prin procesul simplu de aplicare și semnezi contractul în format electronic cu un cod trimis prin SMS
primești banii pe cardul de salariu imediat, chiar și dacă aplici duminică la miezul nopții

Credite rapide online 2021 – easycredit

Easy Credit pune la dispoziția clienților săi servicii de creditare avantajoase, rapide și flexibile, ușor de obținut atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice. 

  • CREDIT RAPID ȘI UȘOR DE OBȚINUT – puteți aplica pentru un credit fie prin completarea formularului online, fie printr-un simplu apel telefonic. Solicitarea va fi verificată și aprobată rapid, în mai puțin de 48 de ore.
  • ÎMPRUMUTURI intre 5.000 lei si 900.000 lei– aveți la dispoziție un plafon de creditare generos, așa că puteți solicita un împrumut de până la 900,000 lei.
  • ACCES GRATUIT LA INFORMAȚII – puteți solicita oricând detalii referitoare la creditul dorit, reprezentanții Easy Credit fiind la dispoziția dumneavoastră în mod gratuit.
  • TRANSPARENȚĂ TOTALĂ – nu sunt percepute comisioane de acordare, de analiză a dosarului, sau de rambursare anticipată. Pentru creditele Easy Credit nu se rețin comisioane sau taxe suplimentare, iar dobânda rămâne fixă pe toată durata colaborării.
  • PROPRIA MODALITATE DE RAMBURSARE – în funcție de nevoile și posibilitățile dumneavoastră, puteți opta pentru cea mai avantajoasă modalitate de rambursare a creditului. 

 

Publicat pe

BLACK FRIDAY 2020 – magazine online, cele mai mici preturi

black-friday 2020

Black Friday sau Vinerea Neagră este un nume informal pentru vinerea următoare  Zilei Recunoștinței din Statele Unite , care este sărbătorită în a patra joi a lunii noiembrie. A doua zi după Ziua Recunoștinței a fost considerată începutul sezonului de cumpărături de Crăciun din Statele Unite încă din 1952.

dyfashion.ro
noriel.ro
melimeloparis.ro
noriel.ro
evomag.ro

Black Friday in America

Multe magazine oferă promotii în Black Friday 2020 și se deschid foarte devreme.  La miezul nopții,  își pot începe vânzările la un moment dat de Ziua Recunoștinței . Vinerea Neagră nu este o sărbătoare oficială, dar California și alte state observă „Ziua după Ziua Recunoștinței” ca o sărbătoare pentru angajații guvernului de stat . Uneori în locul unei alte sărbători federale, precum Columbus Day . Mulți angajați și școli  au concediu atât de Ziua Recunoștinței, cât și de vinerea următoare. Ceea ce, alături de următorul weekend regulat, îl transformă într-un weekend de patru zile, crescând astfel numărul potențialilor cumpărători.

Vinerea Neagră

a fost în mod obișnuit cea mai aglomerată zi de cumpărături a anului din Statele Unite din 2005. Stirile, care la acea vreme erau inexacte,  au descris-o ca fiind cea mai aglomerată zi de cumpărături a anului pentru o perioadă mai lungă de timp. Povești similare revin an de an în acest moment, prezentând isteria și lipsa stocurilor, creând o stare de feedback pozitiv .

În 2014, volumul cheltuielilor pentru Black Friday a scăzut pentru prima dată de la recesiunea din 2008. 50,9 miliarde de dolari au fost cheltuiți în weekendul de patru zile de Black Friday 2020. A fost o scădere cu 11% față de anul precedent. Cu toate acestea, economia SUA nu se afla într-o recesiune. Creepul de Crăciun a fost citat ca un factor în importanța în scădere a Black Friday 2020. Mulți comercianți cu amănuntul își distribuie acum promoțiile pe lunile noiembrie și decembrie. Mai degrabă  le concentreaza într-o singură zi de cumpărături sau weekend. 

Black Friday 2020  - dovezi

Cele mai vechi dovezi ale expresiei Vinerea Neagră aplicată a doua zi după Ziua Recunoștinței într-un context de cumpărături sugerează că termenul își are originea în Philadelphia . Aici a fost folosit de poliție pentru a descrie traficul pietonal și vehicul greu și perturbator care ar avea loc în ziua următoare Zilei Recunoștinței . Această utilizare datează cel puțin din 1961. Peste douăzeci de ani mai târziu, pe măsură ce sintagma a devenit mai răspândită, a devenit o explicație populară.  Această zi a reprezentat punctul din anul în care comercianții cu amănuntul încep să obțină profit, trecând astfel de la a fi „în roșu” „a fi„ în negru ”. 

Timp de mulți ani, comercianții cu amănuntul erau obișnuiți să deschidă la 6:00.  La sfârșitul anilor 2000 mulți se strecuraseră până la 5:00 sau 4:00. Acest lucru a fost dus la o nouă extremă în 2011. Atunci, mai mulți comercianți cu amănuntul (inclusiv Target , Kohl's , Macy's , Best Buy și Bealls ) au deschis la miezul nopții pentru prima dată.  În 2012, Walmart și alți câțiva comercianți cu amănuntul au anunțat că își vor deschide majoritatea magazinelor la ora 20:00.

Magazine black friday

În 2014, magazine precum JCPenney , Best Buy și Radio Shack audeschis la ora 17:00 în Ziua Recunoștinței.  Magazine precum Target , Walmart , Belk și Sears s-au deschis la ora 18:00 în Ziua Recunoștinței. Trei state - Rhode Island, Maine și Massachusetts - interzic deschiderea supermarketurilor mari, a magazinelor mari și a magazinelor universale de Ziua Recunoștinței. Asta din cauza a ceea ce criticii denumesc legi albastre . Interzicerea din Massachusetts de a forța angajații să lucreze în sărbătorile majore nu este o „lege albastră” bazată pe religie. Ea  face parte din Legea comună a zilei de odihnă a statului. Un proiect de lege care să permită deschiderea magazinelor de Ziua Recunoștinței a făcut obiectul unei audieri publice din 8 iulie 2017. Pentru informatii despre sursele de finantare a cumparaturilor - CLIC AICI.

 

                     CE CUMPARAM DE BLACK FRIDAY - clic aici

Publicat pe

Credite online urgente 2020, conditii de acordare si institutii de creditare

credite online urgente 2020

Credite online urgente 2020 in cele mai avantajoase conditii, pot fi accesate la oricare dintre institutiile financiare nebancare care activeaza pe piata din Romania. Urmariti mai jos o scurta sinteza a conditiilor de acordare de credite online urgente si a principalilor creditori.

Creditul Viva

Este o linie de credit, iar acest aspect oferă clienților următoarele avantaje:
– cererea pentru credite online urgente 2020 se completează online în câteva minute și este aprobată pe loc.
– clienților li se aprobă o sumă de bani, între 100 și 2000 lei, pe care o au la dispoziție tot timpul.
– aceștia pot retrage bani oricând au nevoie, fără a mai trece printr-un nou proces de analiză și fără a semna un nou contract. De asemenea pot retrage bani de mai multe ori în aceeași lună.
– pentru a retrage bani, trebuie să intre în contul lor de client sau să  sune pentru transfer în maximum 2 ore.
– atat timp că nu se folosesc de bani, nu îi costă nimic. Zero!
– la salariu, când este stabilită scadența, clientul plătește suma pe care a retras-o + dobânda acumulată până în acel moment.
– daca la scadență nu are toți banii, poate rambursa doar 10% din cât a utilizat + dobânda aferentă.
– banii rambursați vor fi iar disponibili în contul clientului și îi va putea retrage când are nevoie.
– IMPORTANT!!! Clienții beneficiează de 0% dobânda în primele 30 de zile.

Alte avantaje:
– Transparenţă – vor şti de la început exact cât au de plată. Dobânda este fixă, costul nu se modifică pe durata creditului.
– Rambursare anticipată fără comisioane sau alte penalităţi.
– Se accepta și persoane cu istoric negativ la Biroul de Credit.

Creditul Provident

Provident este prima instituţie financiară din România care oferă împrumuturi la domiciliu prin intermediul unui serviciu suplimentar, oferit contra cost. Astfel, clienţii pot primi banii în 48 de ore de la solicitare, chiar la ei acasă, iar ratele le plătesc în comoditatea propriei locuințe. Pentru a primi un împrumut un solicitant trebuie să aibă peste 18 de ani, să locuiască într-o zonă în care Provident acordă credite online urgente 2020, să aibă un venit demonstrabil şi domiciliul stabil.
De ce clienții aleg Provident:
✔ Sume între 500 și 20.000 de lei
✔ Banii în 48 de ore
✔ Fara garanți sau garanții
✔ Venit minim lunar: 300 de lei

Credit Fix

Credit Fix IFN oferă credite online urgente 2020 pe termen scurt. Pentru a putea solicita un credit rapid, un client, trebuie doar să selecteze suma și perioada dorită pe site-ul www.creditfix.ro. și să completeze cererea de credit. Documentele necesare sunt: copia C.I. și extrasul de cont al cardului de salariu pe ultima lună încheiată, în cazul creditului cu card de venit, sau un extras care conține codul IBAN al unui cont personal.  Se ofera credite de până la 3000 de lei pentru o perioadă de maximum 62 de zile.
Pentru primul împrumut, de până la 2000 de lei, dobânda este zero, pentru creditul cu card de venit!

După finalizarea aplicației clientul poate primi banii pe cardul de salariu sau într-un contul personal, în aceeași zi.
Condițiile de creditare și eligibilitate sunt:
● vârsta cuprinsă între 18 ani și 70 de ani
● încasarea venitului pe card sau deținerea unui cont bancar personal
● venit lunar net de minimum 500 de lei
● completarea cererii de credit pe site-ul CreditFix.ro
● trimiterea /încărcarea documentelor necesare aprobării (copie CI și extras de cont)
● date de contact valide (număr de telefon și adresă de e-mail).

Se accepta și persoane cu istoric negativ la Biroul de Credit.

Creditul Hora

Hora Credit, este o instituție financiară non-bancară online, care funcționează pe teritoriul României, și asigură pe toți doritorii cu oferte de credite online urgente 2020, fără gaj sau alte garanții și fără comisioane ascunse. Pentru a primi un credit este necesar să întruniți aceste condiții simple:

a. Vârsta minimă pentru aplicare de 19 ani
b. Un venit lunar stabil

Documentele necesare sunt:
a. Extrasul de cont bancar
b. Buletinul de identitate

Metoda de obținere a banilor:
a. Direct în contul bancar

Condițiile de împrumut:
a. Completarea creditului va dura mai puțin de 8 minute
b. Fără gaj și intermediari
c. Fără comisioane ascunse
d. Banii sunt oferiți pentru toate nevoile dumneavoastră
e. Suma maximă de împrumut 3000 RON

CreditPrime

Ce ofera creditprime:

– O formă de aplicare comodă – 100% online
– Dobândă 0% primele 30 de zile pentru clienții noi.
– Suport telefonic pas cu pas – sunăm chiar noi clienții dacă doresc
– Aprobare cerere în maxim 2 minute
– Toate modalitățile de plată posibile – cash, card, cont bancar.
– Suma împrumutului: 200-4000 lei
– Termen valabilitate împrumut: 24 luni

Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– Sa fie cetățean român
– Vârsta minimă 22 de ani
– Solicitantul trebuie să se înregistreze cu date reale și să răspundă la telefon
– Să ataşeze copia CI
– Să ataşeze o dovadă de venit recentă

Alte avantaje:
– Produsul este super competitiv si extrem de rapid.
– Decizia de creditare în maxim 2 minute.
– Nu se cer clienților garanții, cont în bancă sau istoric de creditare impecabil.
– Se elibereaza împrumutul prin transfer pe card, cont bancar sau direct numerar.

Ocean Credit

Ocean Credit este o insituție financiară nebancară (IFN) care se adresează persoanelor fizice. Activeaza în piață de peste 5 ani, timp în care a construit o platformă automatizată care poate acorda credite 100% online, 24/7.

Dobânda oferită  este de 3 – 6 mai mică decât norma în domeniu deoarece se adreseaza unui segment de clienți responsabili, filtrați pe baza scorului FICO de la Biroul de Credit.

Credius

Avantaje credius:
– Credit doar cu buletinul
– Vârsta minimă 18 de ani
– Fără adeverinţă de venit
– Sume de la 1500 lei până la 20.000 lei
– Perioadă credit – de la 12 luni la 60 luni
– Fără limită de vârstă
– Fără cont bancar
– Dobânda fixă pe toată perioada contractului
– Decizia privind eliberarea creditului în doar 60 de minute
– Bonificaţie de ramburasare totală anticipată prin Pachetul Anticredit
– Se accepta și persoane cu istoric negativ la Biroul de Credit.

Creditul Ferratum

  • aveti nevoie de un numar de telefon mobil;
  • aveti o adresa de email personala;
  • venituri lunare, indiferent de sursa;
  • nu este necesar sa aveti cont sau card bancar pentru a solicita un credit rapid la Ferratum;
  • poza buletin si dovada veniturilor (extras cont, adev salariu, talon de pensie, etc) direct pe site la finalul completarii solicitarii de credit.

Easy Credit

Pune la dispozitia clientilor sai credite online urgente 2020 avantajoase, rapide si flexibile, usor de obtinut de persoanele fizice.

Creditul se acorda doar in baza unei ipoteci imobiliare!

Avantajele  Easy Credit 4 ALL IFN SA
– Se ofera credite in toata tara
– Se acorda credite si persoanelor cu istoric negativ in Biroul de Credit.
– Dobanda fixa pe toata perioada contractului.
– Fara adeverinta de venit
– Sume cuprinse intre 7.000 si 900.000 lei
– Perioada de credit – pana la 60 luni.

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult

 

Publicat pe

Infectia COVID-19 – diagnosticata prin teste de laborator

infectia COVID-19

  Infectia COVID-19 se prezinta cu o mare variabilitate a semnelor si simptomelor. Pot fi persoane asimptomatice, dar care sa aiba infectia. Altele vor avea febra si vor tusi, o parte pot sa dezvolte pneumonie sau chiar insuficienta respiratorie, altele pot sa aiba manifestari digestive. Pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, simptomele cel mai frecvent intalnite sunt foarte asemanatoare cu simptomele altor afectiuni respiratorii. Acestea ar putea fi raceala comuna (viroze respiratorii obisnuite), gripa sau alergiile.

   Acest lucru face ca infectia COVID-19 sa nu se poata diagnostica doar pe baza simptomelor. Pentru a putea spune cu certitudine ca este infectie data de coronavirusul SARS-CoV-2 este nevoie de utilizarea unor teste de laborator specifice.
Chiar daca este vorba de un virus necunoscut, datorita secventierii genetice rapide si publicarii rezultatelor cercetarii, a fost posibila cunoasterea genomului viral la inceputul lunii ianuarie a acestui an. Pe aceasta baza au fost dezvoltate teste de depistare a infectiei. S-au stabilit protocoale pentru a se utiliza testele respective in cadrul laboratoarelor de biologie moleculara. Este vorba de teste de tip RT-PCR care identifica prezenta virusului in secretiile nasofaringiene si oro-faringiene ale persoanei infectate. Secretiile nasofaringiene se recolteaza cu ajutorul unui betisor cu tampon de vata steril din nasul si gatul pacientului, sunt trimise la laborator si acolo sunt analizate.

 

Teste de laborator pentru infectia COVID-19
 

Aceste teste au avantajul ca pun in evidenta virusul. Chiar daca titrul viral e scazut (in cantitati foarte mici), persoanele infectate vor fi detectate in marea lor majoritate, inca din primele zile de infectie. Este nevoie ca probele recoltate sa contina ARN viral intact. Acesta trebuie sa poata fi recunoscut si amplificat, altfel pot sa apara probe cu rezultat negativ, desi persoana este infectata.

  Testele RT-PCR se realizeaza in laboratoare specializate de biologie moleculara in care se iau masuri de siguranta sporite, care au echipamente speciale si in care lucreaza personal inalt calificat. Dat fiind viteza cu care se raspandeste virusul, este foarte probabil ca posibilitatea de reactie a acestor laboratoare sa fie depasita. De aceea se cauta solutii pentru dezvoltarea de teste care sa fie mai simplu de utilizat, care sa poata fi utilizate si in laboratoare mai putin specializate, care sa fie mai aproape de locul in care este ingrijit pacientul (denumite teste de tip “point-of-care”).

  Astfel ca atentia s-a indreptat catre posibilitatea de a utiliza teste imunologice pentru detectarea COVID-19. Din categoria testelor imunologice fac parte testele rapide bazate pe detectia de anticorpi. Exista si testele rapide bazate pe detectia de antigen si tehnicile robuste, aplicabile in laboratoarele clinice, pe care le numim teste serologice. (Sursa-https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/covid-19-testele-care-depisteaza-anticorpii)

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult

 

Publicat pe

Alfa Bank Ucraina – solicitati un card de credit

Alfa-Bank Ucraina

 

Alfa-Bank Ucraina este una dintre cele mai mari bănci universale ucrainene cu capital internațional. Banca face parte din compania de investiții private ABH Holdings SA (ABHH), cu sediul central la Luxemburg, care unește instituții financiare din Ucraina, Belarus, Kazahstan, Olanda și Rusia, precum și reprezentanțe în Cipru și Marea Britanie.

Banca a fost fondată în 1992. Din 2001, operează sub brandul Alfa-Bank Ukraine.

Alfa-Bank Ucraina este membru al Fondului individual de garantare a depozitelor din 2 septembrie 1999 (certificat nr. 14 din 28.08.2018).

Alfa-Bank Ucraina este o bancă universală, care oferă o gamă completă de servicii pentru populație și persoane juridice, de la întreprinderi mici și mijlocii până la corporații multinaționale. Banca deține poziții de conducere pe toate segmentele de piață. Potrivit Băncii Naționale a Ucrainei, Alfa-Bank Ucraina se află în Top 10 instituții financiare din țară în ceea ce privește activele, portofoliul de credite și fondurile persoanelor fizice și juridice.

Descrierea produselor Alfa-Bank Ucraina

Descrierea cardului maxim „Maxim”- clic aici

  • Limită de credit – până la 200.000 de grivne.
  • Perioada de har – până la 62 de zile
  • Durata – până la 24 de luni
  • Rata dobânzii – de la 39,99% pe an
  • Plata la 0,01% până la 24 de luni
  • Termen de card 5 ani
  • Până la 20% cashback din categoriile selectate
  • Rambursare online convenabilă și gratuită
  • Aplicație gratuită Alfa-Mobile Ukraine Mobile

Ce aveți nevoie pentru a obține un card de credit

  • Vârsta – de la 21 la 70 de ani.
  • Pașaport al unui cetățean al Ucrainei (original).
  • Certificatul de atribuire a unui număr de identificare (TIN) / Cardul unui contribuabil individual (nu este necesar un certificat dacă numărul de înregistrare al contului contribuabilului este înscris în pașaportul unui cetățean al Ucrainei).

Descrierea produsului Împrumut în numerar

  • Limită de credit – până la UAH 500.000.
  • Durata – de la 12 la 48 de luni
  • Rata dobânzii – de la 34,55% pe an
  • Înregistrare în 45 de minute
  • Livrare prin curier
  • Rambursare online convenabilă și gratuită
  • Aplicație gratuită Alfa-Mobile Ukraine Mobile

Criterii de validitate a cererii (cererea nu este plătită dacă, după procesarea ei de către centrul de apel al băncii, a fost stabilit statutul pentru client):

Publicat pe

Imprumutul standard, creditori si conditii de accesare

imprumutul standard

Imprumutul  Standard Provident cu Rate Săptămânale – clic aici!

Condiţii minime de aplicare în vederea obţinerii unui imprumut standard nebancar Provident:

✔ persoană cu cetăţenie română care a împlinit vârsta de 18 ani;
✔ venit fix minim de 300 de lei/lună dovedibil;
✔ adresa de domiciliu/reşedinţa să fie pe teritoriul României;
✔ un număr de telefon valabil.

Completează formularul și te sunăm în cel mai scurt timp!

Creditul rapid de la Viva Credit® – clic aici

 Oricine poate avea la un moment dat nevoie urgentă de bani. Aceste situații, de obicei, ne iau pe nepregătite și, de cele mai multe ori, avem portofelul gol. Iar atunci când vrei să faci  împrumutul standard și nu ai timp să alergi după documente, cea mai buna soluție pentru tine este creditul rapid de la Viva Credit, fără hârtii, garanții sau giranți.
  • Parcurge cu atenţie etapele pentru obţinerea împrumutului,
  • Citeşte în detaliu condiţiile generale,
  • Asigură-te că poţi acoperi costurile împrumutului,
  • Nu solicita un nou împrumut Hora înainte de a achita împrumutul existent.

Linia de credit online este la dispozitia ta, oricand, oriunde – aplica aici

Credit Fix IFN iti pune la dispozitie o linie de credit prin intermediul careia vei putea primi credit rapid ori de cate ori ai nevoie de bani pana la salariu, fara alte formalitati.

Contractul are valabilitate de 5 ani fara ca tu sa fii obligat la un anumit numar de trageri din linia de credit. Soliciti imprumutul standard doar atunci cand ai nevoie, in baza contractului deja aprobat direct din contul de client.

Pentru a obține împrumutul standard Viaconto este esențial să îndeplinești următoarele cerințe: – aplica aici

– Să ai reședința în România,

– Să ai între 20 și 70 de ani,

– Să poți demonstra că ai un venit lunar,

– Să nu ai datorii active,

– Să ai un cont bancar valabil,

– Să deții un card activ, atașat contului bancar,

– Să utilizezi serviciul internet banking.

Ușor de rambursat. Fără presiune asupra bugetului tău lunar – aplica aici

  • Ai dobândă 0% primele 30 de zile. Te bucuri de imprumutul standard relaxat, fără grija rambursării.
  • După expirarea acestei perioade, ai libertatea ca la fiecare scadență să achiți doar minimul de plată.

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult

Publicat pe

Imprumut online urgent fara acte – intrebari frecvente

imprumut online urgent fara acte

 Imprumut online urgent fara acte – Ce este necesar pentru a aplica?

  Varsta minima 18 ani

  Cetatean roman cu domiciliu in Romania

  Un loc de muncă sau o sursă regulată de venit

  Un cont bancar activ și valid (nu toti creditorii solicita)

  O adresă de e-mail pentru a primi informații despre cont

  Un nr. de telefon mobil personal activ

  Cum aflu rezultatele cererii mele de imprumut online urgent fara acte?

Rezultatele vor fi disponibile în câteva minute după ce depuneți cererea. În unele cazuri, este posibil să fie necesara solicitarea de informații suplimentare sau dovada venitului înainte de aprobarea cererii.  În cazul în care nu putem aproba cererea dvs., vă vom oferi un motiv de refuz.

Cât pot împrumuta?

Sumele imprumutate difera foarte mult de la un creditor la altul. O mediea imprumuturilor se situeaza intr 200 lei si 5000 lei. Suma aprobata depinde si de statutul si veniturile fiecarui potential client. Clienții pot fi eligibili pentru o sumă crescută de împrumut si în funcție de istoricul plăților și de accesibilitatea sumei solicitate. 

Cât de repede îmi pot primi banii?

Daca cererea de creditare este aprobata, banii pot fi primiti intr-un interval de o ora pana la maxim o zi, in functie de modul de transfer si de banca unde aveti deschis contul.

Cat costa un Imprumut online urgent fara acte?

Este bine de stiut ca dobanzile la imprumuturi rapide, ca si valoare procentuala, sunt mari comparativ cu alte moduri de creditare. Suma absoluta platita ca dobanda, este totusi mica, deoarece creditul nu se ia pe o perioada mai mare de 30 de zile. O medie a dobanzii  se situeaza in jurul valorii de 1,2% pe zi.  Este important să rețineți că un imprumut online urgent fara acte poate să nu fie cea mai ieftină opțiune de credit  pentru dvs.

Pot avea două împrumuturi simultan?

Aceasta conditie este diferita de la un crditor la altul.  De regula, daca veniturile lunare sunt suficiente, se accepta si mai multe credite. Conditia de baza este sa nu luati un credit pentru a-l achita pe cel anterior

 Care sunt opțiunile de rambursare a unui imprumut online urgent fara acte?

Pentru împrumuturi online urgente, în funcție de starea de reședință, veți putea selecta numărul de plăți în funcție de suma și frecvența dvs. de plată.

De regula creditorii pun la dispozitie toate sistemele de plata, adica plata cu numerar, cu card bancar, cu ordin de plata  sau prin punctele de incasare rapida.

 Există penalități de plată anticipată?

Pentru plata in avans nu se percep penalitati sau comisioane

 Ce se întâmplă dacă nu fac o plată până la data scadenței?

Vă rugăm să contactați asistența pentru clienți dacă nu puteți efectua o plată până la data scadenței.Creditorii oferă extensii de plată pentru acele perioade în care ai nevoie de câteva zile în plus. În majoritatea cazurilor, taxele vor continua să acumuleze la sume restante atunci când ratați o plată.

Pot lua un imrumut online urgent fara acte daca sunt in evidenta Biroului de credit?

Unii creditori, nu tin cont de datele inregistrate la Biroul de credit.

 

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult

 

 

Publicat pe

Imprumut pe termen scurt – ce este si cum poate fi accesat

imprumut pe termen scurt

Ce este un împrumut pe termen scurt?

Un imprumut pe termen scurt, după cum sugerează și numele, se acorda pe o perioada de cateva luni, de regula sub un an. Orice credit peste 12 luni este considerat în mod normal drept împrumut pe termen lung. Împrumuturile pe termen scurt nu sunt aceleași cu împrumuturile rapide, care trebuie rambursate integral într-o lună. Majoritatea împrumuturilor pe termen scurt sunt luate pe câteva luni, în mod normal pentru a acoperi o cheltuială neașteptată. Mulți creditori,  ​​permit rambursarea imprumuturilor pe termen scurt mai devreme decât perioada de timp convenită prin contract.

De ce aș avea nevoie de un împrumut pe termen scurt?

În general, împrumuturile pe termen scurt sunt necesare pentru a face față unei cheltuieli neașteptate, în același mod în care un împrumut rapid poate oferi ajutor în caz de urgență financiară. În mod obișnuit, acest imprumut poate fi folosit pentru  a achizitiona  un aparat de uz casnic esențial, pentru o reparatie neprevazuta a masinii, o factură mai mare pentru utilități decât de obicei sau pentru o afacere buna, neprevazuta.

Este recunoscut faptul că, chiar dacă oamenii au economii, câteva situații de urgență financiară una după cealaltă nu pot fi rezolvate fara un credit. În timp ce împrumuturile pe termen scurt pot fi o soluție bună pentru persoanele care au o criză financiară temporară, acestea nu sunt potrivite pentru persoanele care se confruntă cu datorii pe termen lung. Dacă nu sunteți sigur că veți putea să returnați banii conform programului convenit sau considerați că finanțele dvs. sunt nesigure, creditarea pe termen scurt nu va fi probabil o opțiune bună.

Cum pot solicita un împrumut pe termen scurt?

Procesul de accesare a unui imprumut pe termen scurt este relativ simplu. Toti creditorii care acorda imprumuturi pe termen scurt, pun la dispozitia solicitantilor pe pagina lor de internet o aplicatie gratuita si intuitiva. Imprumutul poate fi solicitat parcurgand urmatorii pasi :

  • se alege mai intai suma dorita si perioada de creditare
  • aplicatia calaculeaza automat dobanda datorata
  • daca esti de acord, verifici conditiile de creditare
  • completezi si transmiti online cererea de creditare
  • daca cererea este aprobata, semnezi online contractul de credit
  • in termenul stabilit de creditor, de regula cel mult o zi, vei primi in cont suma solicitata

Este important să stiti daca veți putea rambursa împrumutul înainte de a vă angaja.

Sunt eligibil pentru un imprumut pe termen scurt?

Împrumuturile pe termen scurt sunt potrivite pentru persoanele cu o sursă regulată de venit care au nevoie de o infuzie temporară de numerar pentru a face față cheltuielilor neașteptate. Pe lângă faptul că au un venit regulat (din pensie, angajare sau prestații), solicitanții trebuie sa fie rezidenti ai statului roman, sa aiba varsta solicitata de creditor, sa detina un cont bancar, o adresa de email valida si un telefon mobil personal activ. De regula, nu se tine cont de credite restante sau de inregistrarile biroului de credit.

Un imprumut pe termen scurt este alegerea potrivită pentru mine?

Există o serie de factori diferiți de luat în considerare atunci când decideți dacă aceste tipuri de împrumut vor fi cea mai bună opțiune pentru problemele dvs. financiare actuale. Câteva întrebări de luat în considerare sunt:

  •   De ce am nevoie de acest împrumut? Se datorează pur și simplu unei cheltuieli neașteptate sau nu reușesc să țin pasul cu cheltuielile mele în mod regulat? Dacă aveți o problemă a datoriei pe termen lung, împrumuturile pe termen scurt nu o vor rezolva.
  •   Îmi pot permite să fac rambursarea necesară în fiecare lună? Dacă accesati un împrumut, este vital să-l puteți rambursa.
  •   Și dacă am avut probleme cu banii în trecut?  Chiar și cei cu credite neperformante pot solicita un împrumut atâta timp cât îl rambursează la timp și integral.
  • Sunt în măsură să previn ca situația să nu se mai repete, astfel încât să nu devin dependent de împrumuturi pe termen scurt? Împrumuturile pe termen scurt ar trebui să fie o soluție temporară, nu o sursă regulată de venit suplimentar.

Cât de curând poate fi primit un imprumut pe termen scurt?

Majoritatea cererilor de împrumut pe termen scurt primite ar trebui procesate în aceeași zi. Dacă aplicația are succes, fondurile vor fi plătite în contul dvs. bancar în aceeași zi, cu condiția ca banca dvs. să fie pregătită să accepte plăți rapide.

Daca ati decis ca aveti nevoie si indepliniti conditiile pentru a primi un imprumut pe termen scurt, alegeti unul din creditorii de mai jos.

creditfix.ro logo    100 – 3000 lei      5 – 62 zile     18 – 70 ani VEZI SITE
credius.ro logo 1000 – 40.000  lei 20– 60 luni 18 ani  VEZI SITE
 100 – 2000 lei     10 – 30 zile        18 ani VEZI SITE
 vivacredit.ro logo   100 – 1500 lei      1 – 35 zile       20 ani  VEZI SITE
  200 – 1900 lei   15 – 45 zile       18 ani  VEZI SITE
 200-5000 lei        30 zile       18-65 ani VEZI SITE
creditprime.ro   200-2000 lei         24 luni     22-70 ani VEZI SITE
viaconto.ro   200-4000 lei        12 luni     20-65 ani VEZI SITE
       500-15.000 lei       44 – 62saptamani        18 ani  VEZI SITE
easycredit.ro logo  7000-900.000

         lei

 61 zile-60 luni        18 ani VEZI SITE
horacredit.ro logo     19-75 ani  100-3000 lei     1-30 zile VEZI SITE
      18-75 ani    100-2000 lei         1-35 zile VEZI SITE

 

Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Credit rapid online fara adeverinta de venit

Credit rapid online fara adeverinta de venit, doar cu buletinul

Credit rapid online fara adeverinta de venit, credit rapid online fara acte, sau credit doar cu buletinul, sunt doar cateva ...
Citește Mai Mult
Credite rapide doar cu buletinul

Credite rapide doar cu buletinul pentru rau platnici

Credite rapide doar cu buletinul si pentru rau platnici ? Chiar se poate ? Raspunsul scurt este da. Pentru mai ...
Citește Mai Mult
Credit rapid fara acte

Credit rapid fara acte pentru nevoi personale urgente

Credit rapid fara acte ? De unde si in ce conditii ? Pentru nevoi personale urgente, situatii financiare dificile, sau ...
Citește Mai Mult

Publicat pe

Imprumuturile rapide online – avantaje si dezavantaje

imprumuturile rapide online

Ce avantaje au  imprumuturile rapide online ?

  • Imprumuturile rapide online garanteaza finanțarea în aceeași zi: aplicațiile de împrumut rapid au cele mai mari viteze de procesare a împrumuturilor. Veți completa procesul de solicitare a împrumutului în câteva minute și veți avea fondurile depuse în contul dvs. în mai puțin de 24 de ore.
  • Aplicație online ușoară: aplicația de împrumut rapid online vă permite să aveți acces imediat la împrumut într-un proces de solicitare ușor și simplu.
  • Împrumutul nu trebuie garantat: împrumuturile online nu trebuie securizate cu un activ fizic, deoarece sunt luate în raport cu următoarea plată.
  • Vă ajută să vă reconstituiți creditul: unii furnizori de aplicații de împrumut rapid vă vor ajuta să vă construiți sau să vă reconstruiți scorul de credit prin împărtășirea progresului rambursării împrumutului cu birourile de referință de credit.
  • Creșterea treptată a limitelor de împrumut: cu cât împrumutați mai mult din aplicația de credit și vă rambursați la timp, cu atât sunt mai mari șansele de a debloca și mai mari limite de împrumut rapid.

Ce dezavantaje au  imprumuturile rapide online ?

  • Atrage dobândă ridicată: majoritatea statelor din întreaga țară au stabilit limite ale dobânzilor la împrumuturi rapide online.
  • Sancțiuni pentru plățile ratate și întârziate: Furnizorii de împrumuturi online impun penalități ridicate pentru plățile ratate și întârziate. De asemenea, au strategii de colectare foarte dure.
  • Te poate prinde într-un ciclu de datorie: excesul de încredere pe aplicațiile de împrumut rapid cu dobândă mare poate să te prindă într-un ciclu de datorie în care folosești toate veniturile pentru a plăti împrumuturi existente înainte de a solicita ceva mai mult.

Întrebări frecvente despre imprumuturile rapide online

Ce aplicații de împrumut sunt compatibile cu iPhone și Android?

Analizând majoritatea site-urilor web pentru creditorii care oferă servicii de aplicații de împrumut, veți observa că toți se adresează clienților lor Android și iOS, oferind link-uri de descărcare pentru ambele tipuri de aplicații de împrumut. Nu vedeți aplicația care corespunde cu sistemul de operare al telefonului dvs.? Luați în considerare să contactați creditorul.

Cum pot descărca o aplicație de imprumut rapid?

Majoritatea aplicațiilor de împrumut sunt disponibile pentru descărcare pe site-urile web ale creditorului sau în magazinul de aplicații pentru telefoanele Android și magazinul Apple pentru smartphone-urile iOS. Și acestea vă sunt oferite gratuit.

Cât de mult pot imprumuta rapid online?

Un împrumut va avea o limită maximă – sau va opera o scară de credit disponibil gradată care depinde de factori precum ratingul dvs. de credit, capacitatea de rambursare și istoricul de rambursare a împrumutului anterior. Aceste caracteristici alături de alți factori care determină sumele maxime ale împrumuturilor avansate diferitelor tipuri de împrumutați vor fi clar definite în termenii și condițiile aplicației.

De ce am nevoie pentru a mă califica la imprumuturi rapide online?

  Diferite aplicații de împrumut adoptă cerințe de calificare a împrumuturilor diferite. Printre acestea, trebuie să fii rezident, se impune o limita de varsta și  o sursă sigură de venit. De asemenea, va trebui să aveți un cont bancar activ și un număr de telefon. Unii creditori, solicita si un venit minim.

Analizati lista de mai jos a furnizorilor de imprumuturi rapide online

creditfix.ro logo    100 – 3000 lei      5 – 62 zile     18 – 70 ani VEZI SITE
credius.ro logo 1000 – 40.000  lei 20– 60 luni 18 ani  VEZI SITE

 200 – 4000 lei     12 luni
       20-65 ani  VEZI SITE
 vivacredit.ro logo   100 – 1500 lei      1 – 35 zile       20 ani  VEZI SITE
  200 – 2000 lei         24 luni
      22-70 ani  VEZI SITE
     
       500-15.000 lei       44 – 62saptamani        18 ani  VEZI SITE
easycredit.ro logo  7000-900.000         lei  61 zile-60 luni        18 ani VEZI SITE
extrasimplu.ro
18-65 ani
  200-5000lei         30 zile
VEZI SITE
horacredit.ro logo     19-75 ani  100-3000 lei     1-30 zile VEZI SITE
      18-75 ani    100-2000 lei         1-35 zile VEZI SITE

Imprumut rapid cu buletinul online

Imprumut rapid cu buletinul online pentru nevoi personale

Imprumut rapid cu buletinul online este un tip de credit care poate fi accesat exclusiv online si doar cu buletinul ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu pentru rau platnici

Imprumut rapid cu buletinul pana la salariu, este un tip de credit care poate fi accesat rapid si fara acte ...
Citește Mai Mult
credit rapid

Imprumut rapid cu buletinul fara alte acte sau adeverinta de venit

Imprumut rapid cu buletinul este in fapt denumirea unui credit online rapid, care poate fi obtinut doar cu buletinul, fara ...
Citește Mai Mult
Imprumut pana la slariu

Imprumut pana la salariu sau credit pana la salariu fara acte

Imprumut pana la salariu fara acte ? De unde si cum il acceasam rapid ? Sunt doua intrebari la care ...
Citește Mai Mult
Imprumut rapid fara venit

Imprumut rapid fara venit, credit ipotecar sau credit imobiliar

Imprumut rapid fara venit ? Incerca la orice banca si nu vei reusi. In schimb, astfel de situatii pot fi ...
Citește Mai Mult
Imprumuturi rapide online fara acte

Imprumuturi rapide online fara acte in 2018

Imprumuturi rapide online fara acte, putem lua in 2018 doar de la IFN-uri. Daca citim pe forumurile de specialitate parerile ...
Citește Mai Mult